Stresul este boală modernă, care afectează extrem de multă lume. În mod normal, am apela la o oră de yoga, la meditație, sau la o baie caldă, pentru a ne recăpăta starea de liniște și calm. Nu întotdeauna este, însă, posibil să recurgem la aceste metode, așa că vă oferim o altă variantă pentru a redeveni zen. Un grup de specialiști a ajuns la concluzia că privind cu atenție anumite imagini ne putem elibera de stres. Iată care sunt acestea:
1. Fotografiile cu ipostaze din natură, în care predomină culoarea verde. Un studiu efectuat ăn 2012 în Olanda a arătat că pacienții care au stat într-o sală de așteptare a unui spital, decorată cu astfel de imagini, au fost mai puțin stresați atunci când au intrat în cabinetul medicului.
2. Imaginea oceanului. O fotografie care redă fidel valurile care se sparg de un țărm are, potrivit studiilor, un efect liniștitor asupra psihicului. Ideal ar fi să putem și asculta în același timp zgomotul făcut de valuri, poate chiar și țipătul pescărușilor.
3. Anumite forme geometrice naturale, numite fractale, care se regăsesc oriunde în natură – în cochilii, frunze, flori, fulgi de zăpadă. Cercetătorii spun că atunci când privim cu mare atenție, un timp mai îndelungat, astfel de imagini, vom deveni mai relaxați.
4. Geometria fractală creată de om – care se regăsește în arhitectură. Imaginea acesteia poate avea un efect fascinant. Un exemplu este Moscheea Jameh din Isfahan, Iran.
5. Albastru. Studiile au demonstrat că această culoare rece are, de fapt, un impact psihologic bun și poate induce senzații de calm, fericire, pace, speranță și confort.
V-ar putea interesa și:
De ce este bine să alegem culoarea verde pentru lenjeria de pat? 10 beneficii asupra organismului
Te lasă memoria? Şase metode prin care poți îmbunătăți sănătatea creierului tău